Simona Halep (26 de ani) este cea mai în vogă sportivă din tenisul mondial, iar acest aspect se resimte și în conturile sale. Potrivit unor statistici, românca a reușit să câștige din premii și contracte peste 29 de milioane de dolari.
Datorită performanțelor din ultimii ani din circuit, Simona Halep a fost remunerată cu sume foarte mari din tenis. Parcursurile din competițiile WTA i-au asigurat o sumă de peste 26 de milioane de dolari, în timp ce contractele de sponsorizare au mai băgat în conturi alte 4 milioane. Potrivit informațiilor furnizate de Top 300 Capital, sumele o plasează pe Simona peste Gică Hagi. Cel mai bun fotbalist din toate timpurile a strâns, în cariera de jucător, 28 de milioane de dolari.
Câștigurile din tenisul feminin au crescut considerabil în ultimii ani, iar Simona reușește să se claseze pe poziția a opta în topul sportivelor cu cele mai mari premii din tenis. Pe primul loc se află Serena Williams, cu peste 84 de milioane de dolari.
Potrivit site-ului WTA, în primele 8 luni ale acestui an, Halep a câștigat 5.5 milioane de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER